cu multumirile de rigoare...
Teatrul Fara Frontiere a construit realitatea pe strada Dianei
de Cristina Foarfa (METROPOTAM - Recomandari)
TFF se joaca. Trimite un newsletter misterios unde ni se spune ca va fi o piesa... undeva, intr-o locatie din Bucuresti, doua zile la rand, si ca acolo nu vor fi decat 30 de spectatori, cei mai rapizi care trimit un mail. Trimis mail, primit confirmare, fara sa aflu mai multe. Locul de intalnire il aflu cu putin timp inainte prin SMS. Piata Rosetti, ora 21:00.
Acolo ne astepta Bianca, reprezentanta TFF, careia nu reusea nimeni sa-i scoata un cuvant despre ce urma sa se intample. Intr-un final, ne-a dat un plic, la fel de misterios, si ne-a rugat sa-l deschidem la final. Am aflat si ca nu e un spectacol interactiv, asa ca ne-am reprimat instinctele de interventie.
Am ajuns pe strada Dianei, la o mica intersectie intre stradutele din spatele Pietei Rosetti, unde ne-am asezat, toti 30, intr-un spatiu delimitat cu creta. Acolo era coltul nostru decupat de realitate, de unde puteam observa. Scenariul e aproape identic in cele doua zile, o realitate multiplicata si diferita doar prin detalii (dezamagitor putin, in a doua seara ne asteptam la... altceva).
Nu exista o poveste propriu zisa a piesei, un fir. Pur si simplu observam ce se intampla la un colt de strada si cum realitatea se construieste din detalii. Eram martorii unor bucati din situatii cotidiene sau unor situatii care destabilizau temporar realitatea (un baiat cu look emo plimba un manechin). O realitate construita se muleaza si interfereaza cu o "realitate reala".
Sunt fragmente mici, tineri care se joaca, indragostiti care se intalnesc, fete care privesc cerul, oameni grabiti, mici drame cotidiene, o prostituata ce-si asteapta clientii agatata de un tip fugit de la nunta. Poate daca-i vedeam intamplator, nu-mi dadeam seama ca e teatru, conventia teatralitatii fiind abolita si arta fiind scoasa din spatiul ei uzual de expresie.
Replicile nu se auzeau decat rar, desi personajele pareau ca vorbesc intre ele in scurtele treceri pe acolo. Nu exista tensiune, ci doar observatie. Nici nu conta, era ca si cum am fi fost martorii unor scene de realitate. Sau de irealitate imediata, cum ar spune Blecher.
Prin "cadru" trec oameni reali care comenteaza grupul de spectatori sau actorii, pe care nu sunt sigura ca ii percep ca facand parte dintr-o piesa de teatru, masini care claxoneaza, caini comunitari, copii care susotesc de pe margine. De multe ori, spectatorii erau contrariati si se intrebau daca, intr-adevar, sunt aparitii trecatoare sau fac parte din scenariu. Pana la urma, mixul de realitati, medii si oameni era cel care conta.
In a doua zi, un caine extrem de simpatic si activ a monopolizat seara, dupa ce s-a tavalit, a muscat si s-a jucat, toata lumea intrebandu-se daca face parte din piesa. Probabil ca nu, dar modul in care fugea dupa actori era delicios. :)
Construction of reality este doar o parte dintr-un proiect mai amplu al Teatrului Fara Frontiere numit Play Bucharest, care isi propune explorarea spatiului urban, pe baza unor interventii artistice experimentale. Cum a fost Reflex sau aceasta, Construction of reality.
TFF nu este la primele experimente de acest fel, unul dintre ele a fost Autobahn (o piesa jucata in masini, despre care am inteles ca se va relua) sau Chatroom la Cool Cat. Oricum, sfatul nostru e sa stati cu ochii pe ce fac, pentru ca e o forma de teatru neconventionala si interesanta.
http://metropotam.ro/Recomandari/2008/10/art5280500332-Teatrul-fara-frontiere-a-construit-realitatea-pe-strada-Dianei/
Teatrul Fara Frontiere joaca realitatea pe strada
de Vlad Ursulean (ROMANIA LIBERA)
Vineri si sambata seara s-a jucat, pe o straduta din zona Rosetti, in fata a 30 de spectatori si a trecatorilor nedumeriti, spectacolul "Construction of Reality".
Actiunea e un episod din programul "Play Bucharest" al Teatrului Fara Frontiere (TFF), care isi propune explorarea spatiului public urban din Bucuresti prin interventii artistice experimentale.
Arta care "coboara in strada" nu mai e ceva exotic. Cultura urbana si-a adus graffiti-ul, legal, pana pe zidurile Politiei Capitalei. Proiectii pe cladiri se fac aproape la fiecare eveniment cultural important din Bucuresti. Iar in luna mai a avut loc chiar un festival de teatru in strada, care a strans multimi de trecatori la diverse spectacole prin centrul Capitalei. Chiar in acest context "aglomerat", piesa "Construction of Reality" reuseste sa surprinda. E un spectacol bizar si fascinant, la fel de "fara frontiere" ca teatrul care-l joaca.
"V-am trezit curiozitatea?"
Piesa incepe cand gasesti pe Internet un anunt ciudat, care vorbeste de un "program complex de cercetare teatrala" si de un eveniment in doua episoade, care are loc "prin Bucuresti, in doua locatii diferite, in fata unui public ales anterior". Singurul indiciu e ca "actorii vor construi realitati". Trebuie sa le trimiti un e-mail si, daca esti norocos, primesti o invitatie. Aceasta vine prin SMS si dezvaluie locul de intalnire: langa statuia domnului C.A. Rosetti.
Ca sa ajungi langa statuia domnului C.A. Rosetti, trebuie sa traversezi neregulamentar piata de langa Universitate. Parculetul nu e luminat. Te intampina un grup de siluete intunecate care se dovedesc a fi cei 16 tineri vorbareti care au primit invitatii si au venit la timp. Dupa un sfert de ora, sunt 26 si pornesc spre locul spectacolului. Fiecare primeste cate un plic, cu instructiunea sa nu-l deschida pana la sfarsitul spectacolului. Incep speculatiile.
Strada Dianei colt cu strada Dianei
In zona de case vechi de langa Piata Rosetti e o intersectie cu o singura strada serpuita. Cealalta nu are nume. Intersectia e linistita, putin circulata si sta in semiintuneric. Pe un trotuar e desenat cu creta un dreptunghi: loja publicului. Publicul e nedumerit. Inainte sa apuce sa se aranjeze in dreptunghi, apare o fata care se pune in genunchi pe trotuarul opus si incepe sa aranjeze piese de domino. Din cealalta parte vine un barbat la costum, cu un buchet de flori in mana, care incearca sa-si scoata verigheta. La intervale regulate trece un tanar, cu gluga hanoracului trasa pe cap si cu un manechin in brate. Privirea ii e fixata in ochii manechinului. Jocul a inceput.
Circ gratis sau se da ceva?
Se desfasoara simultan mai multe scene despre jocuri de copii si relatii intre oameni. Spectatorii se dezmortesc si incep sa comenteze. Se rade mult. Nu pentru ca ar fi ceva in sine amuzant, ci din absurdul situatiei. Trec masini pe strada, se opresc pentru o clipa si nu le vine sa creada. Opreste o Dacie 1300 alba, cu un aragaz pe plafon si un frigider in portbagaj, soferul se uita incurcat la ceata de oameni din dreptunghiul tras cu creta si striga "Ce-i aici ma, circ gratis sau se da ceva?!". soferul a fost banuit ca e unul dintre actori si ca a facut o "interventie artistica experimentala".
De fapt, fiecare trecator a fost banuit, inclusiv un caine care s-a amestecat ba prin public, ba printre actori. Cineva chiar a intrebat intr-un comentariu pe blogul teatrului daca acel caine facea parte din spectacol. TFF nu a raspuns, dar din mesajul piesei se intelege clar ca da: trecatorii, masinile, chiar si spectatorii au fost parte din spectacol. Textul din plicul pe care toti l-au deschis la finalul piesei povesteste cum arta e scoasa prin conventie din realitate. Un astfel de spectacol contamineaza arta cu realitatea.
A doua seara
Anuntul de pe Internet spunea ca piesa se va juca "in doua locatii diferite." Sambata, insa, publicul a fost condus in acelasi loc si s-au jucat aceleasi secvente. Dar experienta a fost cu totul alta si, interpretand realitatea in felul acesta, locul chiar a fost altul. Un comentariu pe blog spune ca a fost un "spectacol alcatuit din foarte multi stimuli, suficient de multi ca sa dilate timpul si sa schimbe perceptia realitatii."
Un singur lucru a fost diferit in jocul actorilor din seara a doua: intr-o secventa, un nuntas agata o prostituata si pleaca cu ea. Se intoarce insa in fuga, cu sticla de vin in mana, strigand "A dat Romania gol! Ma-ntorc acasa la nevasta-mea!" Romania chiar daduse gol in meciul cu Franta.
Teatrul Fara Frontiere a mai facut spectacole neconventionale care vor sa scoata cliseele "teatralitatii" din teatru, asa cum declara pe site-ul propriu. "Autobahn", de exemplu, e o piesa jucata integral in masini. Spectatorul sta pe bancheta din spate. "Reflex", prima parte a programului "Play Bucharest", a fost o serie de secvente jucate prin oras, care nu delimitau insa un "public". Orice trecator putea considera ca face parte din public. "Construction of Reality" delimiteaza artificial (cu creta, mai exact) un public care nu se deosebeste de trecatorii bulversati decat printr-o informatie in plus. Teatralitatea ramane numai a spectatorilor. Actorii puteau fi simpli trecatori.
http://www.romanialibera.ro/a136636/teatrul-fara-frontiere-joaca-realitatea-pe-strada.html
