Ca si anul trecut, Teatrul Fara Frontiere pregateşte în vacanţa de vară o serie de ateliere destinate copiilor. În perioada 29 iunie – 3 iulie va avea loc un prim atelier, a cărui structură se bazează pe o varietate de metode teatrale, în special pe improvizaţie şi joc. Acesta îşi propune să dezvolte capacitatea de colaborare a copiilor şi să ajute la menţinerea potenţialului lor creativ.
Arta improvizaţiei îi familiarizează pe copii cu diferite forme de artă teatrală într-un cadru lipsit de reguli stricte, ce pune accentul pe colaborare şi nu pe competiţie, ajutându-i să comunice, să devină mai încrezători, să-şi dezvolte limbajul, mişcarea corporală şi intuiţia.
Atelierele de vară sunt o alternativă ce îmbină utilul cu distracţia, ajutând copiii să se dezvolte armonios şi să-şi petreacă timpul liber într-un mod plăcut, interactiv.
DETALII
·Vârstă participanţi: 7 – 12 ani
·Program: zilnic 10 - 14
·Instructor: Arabela Neazi
·Taxă curs: 220 RON
·Locaţie:Universitatea Media (Jean Louis Calderon colţ cu Batiştei)
În perioada 19-21 iunie TFF organizează un curs intensiv de dicţie si tehnică vocală, susţinut de lect.univ.dr. Viorica Vatamanu, profesor de „Vorbire scenică” la UNATC „I.L.Caragiale”.
Exerciţiile pe care se bazează cursul sunt specifice artei actorului, dar aplicabilitatea lor este foarte mare, ele fiind utile specialiştilor din aproape orice domeniu de activitate. Acestea te ajută să-ti îmbunătăţeşti pronunţia, discursul, să vorbeşti mai clar, mai coerent, mai cursiv şi mai expresiv.
INFO & CONTACT: email: tff@teatrulfarafrontiere.ro tel: 0723529114
In fiecare săptămâna, până la sfârşitul lunii iunie,Teatrul Fara Frontiere prezintă spectacole de improvizaţie marca ”improFUN”.Prima trupă alcatuită din improvizatori neprofesionişti, antrenaţi la cursurile TFF, va fi prezentă pe scena de la Clubul Ţăranului: miercuri 17, marti23 şi luni 29 iunie.
Vă asteaptă un spectacol interactiv în care veţi alege titlurile povestirilor, spaţiile de joc sau temele scenelor prezentate. Pe scena veti vedea în fiecare săptămână improvizatori noi, pregatiti cu jocuri cât mai variate, gata să văsurprinda si sa va încânte cu imaginaţia, spontaneitatea si mai ales umorul lor!
Ora: 20:30
Intrare: 10 lei
Adresă: Clubul Ţăranului (în incinta Muzeul Ţăranului Român) -Bd Kiseleff nr. 3 (intrarea Monetăriei)
Reflex – echipa de interveţie artistică va fi prezentă sâmbătă,13 iunie, la Street Delivery, pe strada Arthur Verona, la orele 15:00 şi 18:00.
Reflex – echipa de intervenţie artistică îşi propune să reactioneze rapid la problemele cu care oraşul se confruntă, prin mijloace de expresie artistice (teatru, dans, improvizatie,etc).
Grupul, format din participanţii la workshopul Viewpoints organizat deTeatrul Fără Frontiere, invită spectatorii să arunce o privire diferită asupra oraşului în care trăiesc şi să reflecteze asupra problemelor acestuia, lăsându-i săîntrevadă mai multe puncte de vedere asupra unei rezolvării mai “vesele”, mai “verzi” şi mai puţin violente a acestora.Primele intervenţii s-au materializat printr-o serie de performance-uri realizate la sfârşitul lui 2008 în locuri publice din centrul Bucureştiului, evidenţiind probleme precum traficul, violenţa sau neglijarea clădirilor aflate în patrimoniul cultural al oraşului şi propunând schimbarea atitudinii oamenilor faţă de acestea. Proiectul face parte din „Play Bucharest”, program dezvoltat de Teatrul Fără Frontiere în scopul explorării spaţiului public urban din Bucureşti printr-o serie de activităţi şi intervenţii artistice experimentale.
Pentru Street Delivery echipa se alătura asociatiei „Prietenii Şcolii Centrale”militând împreună împotriva ridicării unui bloc de locuinţe în imediata vecinătate a Şcolii, construcţie ce nu respectă toate normele urbanistice zonale, dar şi a renovării clădirii – monument istoric de patrimoniu, realizat la sfârşitul secolului al XX-lea de arh. Ion Mincu.
Street Delivery este un eveniment ce militează pentru un oraș care să ofere bucurie locuitorilor săi, pentru un oraș în care pietonilor le este acordată aceeași importanță ca și celorlalți participanți la trafic. In plus, Isi propune sa determine autoritățile să creeze un traseu cultural pietonal în zona străzii Arthur Verona, care in timp să se extindă pentru a lega parcul Grădina Icoanei de Grădina Cișmigiu. De aceea, timp de trei zile pe an,strada Arthur Veronaeste închisă pentru mașini și deschisă pentru oameni, oferindu-le acestora o serie de activităţi cultural-artistice care să-i conecteze cu orasul în care trăiesc.
Modulul incepe pe 24 iunie, intalnirile avand loc miercurea in intervalul 18:30-20:30 la Universitatea Media.
Improvizatia este abilitatea prin care iti poti accesa rapid creativitatea, in situatii neprevazute. Cursul te ajuta sa-ti dezvolti spontaneitatea, imaginatia, intuitia si flexibilitatea, sa gandesti pozitiv, sa capeti incredere in tine si sa-ti consolidezi relatiile cu cei din jur. Toate acestea se petrec intr-un mediu distractiv, lipsit de concurenta, in care fiecare isi poate explora latura artistica.
Luni, 8 iunie, Teatrul Fara Frontiere prezinta un nou spectacol de improvizatie marca ”improFUN”. Prima trupa alcatuita din improviz-actori neprofesionisti revine, dupa o saptamana, pe scena de la Clubul Taranului.
Evident, si de aceasta data, va asteapta un spectacol interactiv in care veti alege titlurile povestirilor, spatiile de joc sau temele scenelor prezentate.
Pe scena vor urca improvizatori noi, pregatiti cu jocuri noi si multa buna-dispozitie.... pentru a va incanta cu imaginatia si umorul lor, starnindu-va hohote de ras.
Modulul incepe pe 13 mai, intalnirile avand loc miercurea in intervalul 18:30-20:30 la Universitatea Media.
Improvizatia este abilitatea prin care iti poti accesa rapid creativitatea, in situatii neprevazute. Cursul te ajuta sa-ti dezvolti spontaneitatea, imaginatia, intuitia si flexibilitatea, sa gandesti pozitiv, sa capeti incredere in tine si sa-ti consolidezi relatiile cu cei din jur. Toate acestea se petrec intr-un mediu distractiv, lipsit de concurenta, in care fiecare isi poate explora latura artistica.
Teatrul Fără Frontiere organizează în colaborare cu CNDB un nou workshop în cadrul programului Masterclass 2009, dedicat perfecţionării actorului. In acest sens TFF continuă colaborarea cu profesorul Kerry Glamsch care va conduce în perioada 7-10 mai un atelier dedicat metodei „Practical Aesthetics”. Dezvoltată de David Mamet şi William H. Macy pe baza principiilor lui Stanislavski şi Sanford Meisner, „Practical Aesthetics” oferă actorului o tehnică simplă şi eficientă de a lucra cu textul dramatic şi de a “trăi cu adevărat în interiorul circumstanţelor imaginare” ale acestuia.
Cartea care teoretizează acestă metodă, “Manual practic pentru actor” este un rezultat al workshopurilor ţinute de Mamet şi Macy la Universitatea din New York în anii `83-`84, in urma cărora s-a format şi compania “The Atlantic Theatre”.
“Practical Aesthetics” oferă o serie de principii de bază necesare actorului pentru a întelegesituaţia dramatică, pentru a-şi îmbunătăţi capacitatea de relaţionare cu partenerii de scenă şi pentru a-şi dezvolta capacitatea de improvizaţie în cadrul circumstanţelor propuse dedramaturg şi regizor.
“Practical Aesthetics” nu încearcă să-l facă pe actor să aducă pe scenă adevărul vieţii sale personale, ci să contribuie cu adevărul său personal la nevoile specifice piesei. Pentru a trăi cu adevărat pe scena şi a îndeplini efectiv acţiunile, actorul trebuie să-şi exerseze abilitatea de reacţiona spontan şi precis la ceea ce se întâmplă pe scenă, şi nu la ceea ce ar dori să se întâmple.
Kerry Glamsch şi-a început cariera artistica în urmă cu treizeci de ani, profesând până în prezent ca actor, profesor, scriitor şi regizor de teatru. Având o vastă experienţă de actor şi regizor, Kerry a studiat “Practical Aesthetics” la The Atlantic Theatre Company din New York, tehnica “Alexander” cu Rita Howell si mişcare scenică cu Dell’Arte, The Free Theatre din Munchen şi San Francisco Mime Troupe. In prezent Kerry este profesor la University of South Florida şi bursier Fulbright.
Compania Teatrul fara Frontiere s-a nascut in 1996, la initiativa Mihaelei Sirbu, fiind una dintre primele companii de teatru independent din Romania.
Compania Teatrul fara Frontiere mizeaza pe:
Tineri creatori;
Teme actuale ale societatii;
Texte noi, incitante, ale celor mai buni dramaturgi contemporani;
Modalitati artistice neconventionale.
Din 2007 TFF organizeaza cursuri si ateliere dedicate atit actorilor, prin programul MASTERCLASS, cit si neprofesionistilor, in cadrul SCOLII DE IMPROVIZATIE.